Vindecarea şamanică cu plante
Conceptul relativ limitat al unui
“leac”
din plante ca fiind o substanţă care are sau se spune că are
proprietăţi curative sau vindecătoare este caracteristic
societăţii occidentale. În multe regiuni ale lumii, termenul e
folosit într-un sens extins, care include leacuri pentru
dragoste, succes în vânzări, mulţumirea strămoşilor sau pentru
orice este neobişnuit, sacru şi investit cu putere magică.
FRANK J. LIPP, etnobotanist
Vindecarea şamanică cu plante ia foarte rareori forma – şi
niciodată exclusiv – administrării unor leacuri, aşa cum ar
înţelege acest termen un doctor occidental. În schimb, ea poate
iclude divinaţie, primirea de binecuvântări spirituale, poţiuni
magice pt. schimbarea „norocului” sau vindecarea sufletului prin
energia plantelor, şi nu prin atributele lor fizice.
Ţelul unui şaman al plantelor este, deseori, nu de a vindeca o
boală, ci de a-i îndepărta cauza spirituală, prin restabilirea în
pacient a unui sentiment de echilibru, armonie şi reconectarea cu
sacrul şi cu Pământul. Starea de echilibru şi unitate este
privită ca fiind starea naturală de existenţă a fiinţelor umane;
de îndată ce pacientul o simte din nou, boala (care era mai
curând un mesager al stării de deconectare, decât o stare de sine
stătătoare) nu mai are motiv să existe şi va dispărea ca prin
farmec. În aceasta, planta este un intermediar care joacă rolul
de doctor, consilier, profesor, terapeut sau prieten – de orice
are nevoie pacientul sau şamanul – care ajută la restabilirea
echilibrului, mai degrabă decât o sursă de proprietăţi chimice şi
medicale.
După cum subliniază etnobotanistul Frank J.Lipp, plantele joacă
un rol esenţial în ideile de echilibru şi ordine cosmologică.
Acestea deseori reflectă teorii medicale sofisticate ale corpului
uman, ale simptomelor sale şi ale cauzelor lor ascunse. Mai mult,
nu există o disctinţie netă între „plante medicinale” şi „plante
hrănitoare”, întrucât multe plante – de exemplu, salvia şi
ardeiul iute – sunt folosite atât ca hrană cât şi ca
medicament.
Intenţia şamanului şi cooperarea din parte plantei decid dacă ea
este vindecătoare sau mâncare. În Anzii din Peru, de exemplu,
frunzele de coca sunt folosite medicinal pentru a le da oamenilor
energie şi a-i ajuta să reziste la altitudinea mare care le
secătuieşte puterile, dar ele sunt, de asemenea, şi printre cele
mai sacre plante, folosite ca ofrande pentru zei. De aceea, nu e
ceva neobişnuit să vezi un şaman din Anzi mestecând coca pe post
de aliment cu proprietăţi medicinale şi, în acelaşi timp, oferind
frunzele ca parte a unei ceremonii. În unul şi acelaşi moment,
planta este medicament, mâncare şi aliat spiritual.Cea care face
diferenţa este intenţia şamanului.
Un alt exemplu, de această dată oferit de Lipp, este cel al
vindecărilor din Zair, care trebuie să viziteze pădurile sacre în
care sunt îngropaţi strămoşii şi să culeagă anumite ierburi exact
când razele Soarelui scad, pentru a vindeca un pacient cu febră.
„Puterea medicinală a unei plante poate dormita până când
incantaţia corectă a fost pronunţată, lucru care îi defineşte
rostul şi îi direcţionează acţiunea”, spune Lipp. Spiritelor
strămoşilor li se cere să facă febra să scadă, la fel cum scad
razele Soarelui la apus. Fără această invocaţie, declaraţie de
intenţie, ierburile nu ar lucra, indiferent cât de puternice ar
fi din punct de vedere chimic.
Sursa:
Shaman Spiritul Plantelor/Căile
Stravechi de vindecare a sufletului
Editura Elena Francisc Publishing E, 2007, pag.
40,
www.efpublishing.ro
