
Bujor Nicoleta
66 Posts
|
Fluturele Albastru • Odată, demult, trăia un văduv care avea două
fete nespus de istețe și foarte curioase din fire. • Fetele,
dornice de cunoaștere nu-l slăbeau din întrebări... la unele găsea
ușor răspuns, dar multe îl încuiau cu toate ca firele de păr albe
de pe tâmplele lui erau dovadă de înțelepciune adunată în zeci de
ani... • Cum își... dorea pentru ele cea mai aleasă educație,
într-o zi și-a trimis fetele să petreacă ceva timp pe lângă
înțeleptul locului. • Acest maestru desăvârșit le primi cu drag și
el găsea întotdeauna răspunsuri la întrebările lor șirete. • Însă,
văzând că nu îl pot dovedi, într-o zi, una dintre ele s-a gandit
să-l puna în dificultate, a adus un fluture albastru pe care
plănuia să îl folosească pentru a înșela maestrul înțelept: • "- Ce
vei face?" o întrebă sora ei. • "- O să ascund fluturele în mâinile
mele și o să-l întreb pe maestrul înțelept dacă e viu sau mort.
Dacă va zice că e mort, îmi voi deschide mâinile și-l voi lăsa să
zboare; dacă va spune că e viu îl voi strânge și-l voi strivi! • Și
astfel, orice răspuns va avea, se va înșela". • Foarte sigure de
reușita planului lor, fetele au mers la maestrul bătrân. L-au găsit
cufundat în meditație. Simțindu-le prezența acesta aruncă o privire
asupra lor: • "- Am aici un fluture albastru. Spune-mi maestre
înțelept, ce crezi tu: e viu sau mort? " • Foarte calm, bătrânul o
mângâie cu un surâs cald și îi răspunse: • "-Depinde de tine...
fiindcă e in mainile tale! Depinde numai și numai de tine!"
|
|