Provocarea dietei

Cea mai mare provocare pentru un occidental care ţine dieta provine deseori nu din cerinţele şi interdicţiile regimului în sine, ci din a accepta că există o altă ordine a realităţii non-materiale, pe care ucenicul o poate experimenta prin intrarea în conştiinţa plantei. Suntem cu toţii născuţi în paradigma socială care ne înconjoară, cu toate credinţele, miturile şi instituţiile sale, care întăresc punctul său de vedere asupra lumii, şi nu stă în vederea noastră asupra lumii să acceptăm imaterialul şi iraţionalul. Înainte, ca noi, occidentalii, să ne îmbarcăm într-o dietă cu plante, ar trebui să punem sub semnul întrebării unele dintre cele mai adânc asimilate prejudecăţi. Locul de început al dietei suntem noi înşine.

Homosapien-centricitatea este un cuvânt ciudat, dar poate potrivit pentru a descrie un concept pe care, conştient sau nu, mulţi îl credem: acela că noi, oamenii, suntem cele mai importante (eventual singurele) fiinţe conştiente şi auto-reflexive – adică însufleţite – din Univers.

În procesul intentat pentru erezie în 1633, Galileo Galilei, fizicianul şi astronomul italian, a fost forţat de Inchiziţie să-şi retragă sugestia cum că Pământul s-ar învârti în jurul Soarelui, şi nu invers – cum dictau dogmele timpului. A fost nevoie să treacă aproape 360 de ani pentru ca Biserica să-l „ierte” pe Galileo şi să-i accepte teoriile. Şi, totuşi, aroganţa din spatele judecăţii Bisericii se manifestă şi astăzi în noţiunea încă prevalentă cum că oamenii sunt „Coroana Creaţiei” sau, mai blând, dar la fel de arogant, că noi suntem „îngrijitorii” lumii naturale.

De fapt, noi suntem membri ai lumii, părţi egale ale sale, copii ai Pământului. Încercând să o controlăm sau să o îngrijim, punem distanţă între noi şi Creaţia ai cărei proprietari ne proclamăm.

Un alt aspect al acestei Homosapien-centricităţi este o ştiinţă a psihologiei care priveşte stările non-ordinare sau extinse de conştiinţă ca fiind o extensie sau o invenţie a psihicului uman – poate chiar o iluzie, dar cu siguranţă nu ca pe experienţa unei conştiinţe reale şi mai mari care poate exista şi fără noi. În acest model, sufletul lumii şi spiritul naturii nu sunt reale, ci noi le creăm.

Probabil că vederea lumii ca fiind însufleţită este cel mai aproape de conceptul arhetipurilor, pe care unii psihologi le privesc ca pe energii sau entităţi asemănătoare spiritelor, care pot fi exterioare nouă. Dar chiar şi ele sunt expresii ale conştiinţei umane şi proiecţii ale psihismului nostru colectiv, iar nu fiinţe de sine stătătoare.* (* Jung însuşi – în mod ironic, el este pionerul arhetipurilor şi inconştientului colectiv – gândea totuşi altfel decât psihologii care-i interpretează opera. În a sa Mysterium Conjunctionis scrie: „Se prea poate să fie o prejudecată a restrânge psihicul la a exista înăuntrul timpului. Atât timp cât psihicul are un aspect non-spaţial, în afara trupului poate exista un psihic atât de diferit de cel personal, încât cineva să trebuiască să iasă din sine pentru a ajunge acolo).”

Oare există o realitate alternativă, suprapusă peste cea pe care o ştim? Un alt mod de a spune aceasta este să întrebăm dacă timpul şi spaţiul – pietrele de temelie ale realităţii noastre – sunt singurele care există. Este percepţia noastră asupra timpului corectă – este el liniar şi secvenţial, ca un râu, curgând doar din prezent înspre viitor? Este spaţiul făcut doar din obiecte materiale şi din golurile dintre ele? Sau ne creăm propriul nostru timp şi spaţiu, clipă de clipă, din datele disponibile din multiplele dimensiuni din jurul nostru?

În cele din urmă, rămâne o problem[ de alegere şi credinţă personal[. După cum comentează John Michell în Confesions of Radical Traditionalist: “Există un număr infinit de feluri în care poţi vedea lumea şi o plajă infinită de date care demonstrează sau discreditează pe oricare dintre ele. Poţi să crezi în găuri negre dacă vrei, sau poţi să crezi în îngeri, pentru că spre deosebire de găurile negre, îngerii au fost văzuţi deseori, iar influenţa lor a fost în general de bine”.

Pentru şamani, lumea pe care o percepem prin simţuri este doar o descriere a unui vast şi misterios nevăzut, iar nu un fapt absolut. Black Elk, vindecător oglala soiux, a remarcat că dincolo de percepţia noastră se află “lumea în care există doar spiritele tuturor lucrurilor. Ea este în spatele acesteia şi tot ce vedem noi este ca o umbră din acea lume”.

În cartea sa, People of the Sacred Waterfalls, Michael Harner scrie despre un punct de vedere similar al populaţiei jivaro din pădurile tropicale ale Ecuadorului. Pentru ei, “viaţa normală, trează, este văzută ca “falsă” sau “o minciună” şi este ferm crezut faptul că adevărul despre cauzalitate e de găsit prin intrarea în lumea supranaturală, pe care oamenii jivaro o văd ca fiind “lumea cea adevărată”, deoarece ei simt că evenimentele care se întâmplă acolo sunt la baza multora dintre întâmplările de suprafaţă şi misterele vieţii de zi cu zi”.

Femeia şaman mazatecă Maria Sabina a spus acelaşi lucru: “Există o lume dincolo de a noastră, o lume foarte îndepărtată, apropiată şi invizibilă, unde trăiesc Dumnezeu, morţii, spiritele şi sfinţii. În acea lume, totul s-a întâmplat deja şi totul e cunoscut. Acea lume vorbeşte. Are o limbă a ei proprie.” Iar modul în care vorbeşte este prin natură. Deşi e antiteza condiţionării noastre sociale, este modul de a întâlni spiritele plantelor.

Loulou Prince ne dezvăluie mai multe despre cum lucrează această comunicare, povestind despre importanţa viselor şi respectul pentru plante: Deseori când un pacient vine să mă vadă, îl trimit acasă în acea zi. Apoi postesc şi mă pregătesc pentru a invita un vis în noaptea aceea. În vis, spiritele vin la mine şi mă conduc în păduri, iar acolo îmi arată ce Frunze să culeg şi cum să le prepar. Când pacientul vine din nou în ziua următoare, eu ştiu exact ce trebuie să fac. Trebuie să şi plătesc spiritul pentru ajutorul pe care mi l-a acordat. La fiecare răscruce prin care trec în drumul meu spre pădure ca să culeg frunzele ce mi-au fost arătate, trebuie să cânt pentru spirite şi să îngrop monede pentru a trece în siguranţă.Valoarea monedelor nu are importanţă, relevant este respectul.

Când ajung la plantă, cânt din nou, ca să trezesc spiritele frunzelor şi să le amintesc de visul pe care l-am împărtăşit şi de sarcina de îndeplinit.

Frunzele, odată culese, nu trebuie să atingă pământul, pentru că asta ar fi o insultă pentru spirit, iar energia plantei s-ar scurge în pământ.

Vocea naturii este un vis, iar identificarea şi culegerea frunzelor e un exerciţiu de respect. Începe cu Loulou ţinând o anume dietă (deseori un post) pentru a convoca spiritul la o întâlnire în vis. Apoi, el urmează sfatul spiritului şi culege frunzele care i-au fost arătate, în tot acest timp plătind spiritele plantelor şi pe celelalte de pe calea sa. Numai după ce se fac acestea poate începe vindecarea.

Puţine sunt bolile ce nu pot fi vindicate cu plantele junglei dacă se urmează ritualurile cuvenite. Loulou tratează oameni cu probleme digestive, sexuale, febră, friguri şi are şi leacuri pentru purificarea spiritului şi restabilirea echilibrului în trup. Deseori el tratează copii care nu cresc bine deoarece sunt persecutaţi de spirite rele. În acest caz, leacul are o natură magică.

Există anumite frunze cu un miros puternic, care ajută copiii atacaţi spiritual. Eu adun frunzele care îmi sunt arătate de spirite şi le amestec cu rom şi apă de mare ca să fac o baie pentru copil, apoi mă rog şi binecuvântez frunzele.

În vreme ce îl îmbăiez cânt pentru spirite şi le cer să vină şi să-l ajute pe copil. Apoi îi dau frunze ca să îi fac sângele amar, astfel încât să aibă gust şi miros rău, iar spiritele rele să plece. Când acestea sunt înfăptuite, nimeni nu mai poate blestema copilul sau să-i facă vreun rău.

Sursa: Shaman Spiritul Plantelor/Căile Stravechi de vindecare a sufletului

Editura Elena Francisc Publishing E, 2007, pag. 68, www.efpublishing.ro