Un alt aspect ce ar merita menţionat este cel vestimentar. Spre deosebire de multe alte tehnici similare, atât clientul cât şi practicantul Nuadului trebuie să fie în întregime acoperiţi, să poarte pantaloni lungi şi bluze cu mâneci lungi, de preferinţă nu foarte largi şi din materiale naturale pentru a nu împiedica curgerea energiilor. Rămân descoperite doar extremităţile – picioarele, mâinile, gâtul şi capul.

            În ceea ce priveşte fundamentarea teoretică a Nuadului, ea are la bază sistemul frecvent întâlnit în ţările asiatice al liniilor/meridianelor energetice. Rădăcinile sunt, evident, de origine indiană, dar cu multe similitudini în spaţiul chinez sau japonez. Corpul uman este acoperit, în viziunea lor, de o reţea foarte fină de linii energetice ce asigură transportul energiei procurate prin intermediul hranei şi al respiraţiei peste tot în fiinţă. Numărul total este de-a dreptul impresionant – 72.000, dar în practica curentă sunt folosite doar zece, considerate a fi meridianele majore. De-a lungul lor sunt situate şi numeroase puncte de acu/presopunctură, ele fiind stimulate în timpul practicării masajului. Aceste zece meridiane sunt considerate ca suficiente pentru reducerea semnificativă a simptomelor sau chiar pentru vindecarea majorităţii bolilor/afecţiunilor curente. Respectivele meridiane au, toate, ca punct de plecare zona ombilicală, considerată în tradiţia thailandeză (si nu numai) ca zona energetică centrală a fiinţei umane. De-a lungul timpului, din diverse motive, aceste meridiane se obstrucţionează în diferite puncte şi organele nu mai primesc fluxul corespunzător de energie. Consecinţa este o slăbire a lor, fond pe care se instalează diferite boli ce dau obişnuitele suferinţe şi bătăi de cap persoanei afectate. Rolul Nuadului, prin efectuarea unor mişcări bazate pe milenii de observare atentă şi de practică, este tocmai acela de a înlătura obstrucţiile şi de a reda energiei vitale libertatea de circulaţie. Toate acestea sunt realizate prin contactul direct cu clientul, fără apelarea la medicamente sau la tratamente moderne, care au de multe ori destule efecte secundare, nedorite.

            La ora actuală, şcoli şi saloane de masaj thailandez pot fi întâlnite în majoritatea oraşelor, mai ales cele care prezintă interes turistic. Evident, serviciile oferite diferă foarte mult, unele dintre ele fiind, din păcate, de o calitate destul de scăzută. Pentru a înţelege ce reprezintă cu adevărat Nuadul şi a-i putea simţi efectele profunde este necesară o bună documentare prealabilă şi apelarea, acolo unde este posibil, la recomandările unor persoane avizate. În mod sigur, o şedinţă reuşită de Nuad va ajuta foarte mult şi va lăsa amintiri foarte plăcute celui care a beneficiat de ea.

Tehnicile folosite în cadrul Nuadului sunt foarte variate ca formă şi modalitate de execuţie. Numărul lor de bază este undeva în jurul a cinci – şase sute, iar dacă socotim variantele şi alte tehnici secundare ele sunt cu mult peste o mie ca număr. În vorbirea curentă, Nuadul este alintat frecvent cu denumirea „yoga pentru leneşi”. Explicaţia este simplă, multe din tehnici având o afinitate vizibilă cu sistemul posturilor din yoga. Deosebirea constă în faptul că persoana masată nu trebuie să se mai „deranjeze” pentru efectuarea lor, această sarcină fiind exclusiv responsabilitatea maseurului.

            În sistemul clasic se începe întotdeauna cu masarea picioarelor şi se termină cu capul. Fiecare segment al corpului – laba piciorului, gamba, coapsa, bazinul, abdomenul etc. are un număr de tehnici specializate pentru el, acestea fiind efectuate în cadrul aşa numitelor „secvenţe”, îmbinări de tehnici efectuate pe parcursul unui interval de timp. Durata minimă necesară pentru declanşarea unor efecte, spun vocile avizate, este de 1,5 – 2 ore, timp necesar pentru punerea în mişcare a energiilor specifice şi pentru flexibilizarea unor părţi ale corpului care pot prezenta probleme. În unele cazuri, dacă practicantul simte că este necesar se poate ajunge şi la timpi mai mari - patru, şase sau, chiar douăsprezece ore.    Un alt element de importanţă maximă în practica curentă este rugăciunea şi meditaţia. Un practicant responsabil nu începe niciodată masajul fără o invocare adresată maestrului fondator/divinităţii, rugând să fie îndrumat şi sprijinit pe parcursul orelor petrecute împreună cu clientul său. Acelaşi lucru se întâmplă şi în final, practicantul adresând acum mulţumiri maestrului fondator/divinităţii pentru ajutorul primit. Cât despre meditaţie, întreaga practică a Nuadului este o continuă meditaţie în mişcare. Având în vedere că pe parcursul efectuării masajului, practicantul nu vorbeşte cu clientul său (cu excepţia cazurilor de necesitate), el trebuie să se focalizeze foarte intens în interior, să simtă cele mai mici reacţii ale fiinţei clientului pentru a putea să-şi ajusteze corespunzător presiunea sau durata unei mişcări.

Chiar dacă la nivel oficial nu s-a realizat o clasificare a stilurilor din cadrul Nuadului, este o practică curentă împărţirea sa în aşa numitele stiluri nordic şi sudic. Stilul sudic are ca loc de plecare templul Wat Poo din Bangkok şi este mai energic, mergând foarte mult pe presiuni puternice şi mişcări de extensie accentuate. Cel nordic, cu origini în „Old medical hospital” (Spitalul vechi) din oraşul Chiang Mai, este considerat a fi mai blând şi mai lent, accentuând pe mişcările de întindere şi pe urmărirea liniilor energetice. O altă tendinţă, mai puţin frecventă, identifică alte două stiluri, cel regal şi cel comun. Stilul regal, practicat pe membrii familiei regale şi pe persoanele din înalta aristocraţie, are anumite limitări. Practicantului nu îi este permis să se apropie de persoana masată la mai mult de jumătate de metru, nu are voie să stea cu spatele la „client” sau să-şi folosească picioarele, nu poate efectua mişcări de întindere etc. În principiu, în cadrul acestui stil, se merge pe lucrul cu mâinile şi pe urmărirea foarte riguroasă a meridianelor energetice ale corpului celui tratat. Stilul comun nu este altceva decât Nuadul aşa cum îl cunoaştem noi. Cu preponderenţă în mediul rural, mai poate fi întâlnit un stil, mult mai dur, adecvat fermierilor care muncesc câte o zi întreagă pe câmpurile de orez. Acest masaj se efectuează aproape exclusiv pe spatele clientului şi folosind picioarele. Practicantul se urcă cu picioarele pe spatele persoanei masate şi se ţine cu mâinile de o bară sau de nişte inele pentru a-şi menţine echilibrul şi pentru a mai reduce greutatea propriului corp. Este de menţionat că practicanţii avansaţi sunt capabili să efectueze mişcările pe spatele unui client fără sprijin suplimentar. Se merge mult pe presiuni de-a lungul spatelui şi pe diferite mişcări de întindere a coloanei.

Chiar dacă la nivel oficial nu s-a realizat o clasificare a stilurilor din cadrul Nuadului, este o practică curentă împărţirea sa în aşa numitele stiluri nordic şi sudic. Stilul sudic are ca loc de plecare templul Wat Poo din Bangkok şi este mai energic, mergând foarte mult pe presiuni puternice şi mişcări de extensie accentuate. Cel nordic, cu origini în „Old medical hospital” (Spitalul vechi) din oraşul Chiang Mai, este considerat a fi mai blând şi mai lent, accentuând pe mişcările de întindere şi pe urmărirea liniilor energetice. O altă tendinţă, mai puţin frecventă, identifică alte două stiluri, cel regal şi cel comun. Stilul regal, practicat pe membrii familiei regale şi pe persoanele din înalta aristocraţie, are anumite limitări. Practicantului nu îi este permis să se apropie de persoana masată la mai mult de jumătate de metru, nu are voie să stea cu spatele la „client” sau să-şi folosească picioarele, nu poate efectua mişcări de întindere etc. În principiu, în cadrul acestui stil, se merge pe lucrul cu mâinile şi pe urmărirea foarte riguroasă a meridianelor energetice ale corpului celui tratat. Stilul comun nu este altceva decât Nuadul aşa cum îl cunoaştem noi. Cu preponderenţă în mediul rural, mai poate fi întâlnit un stil, mult mai dur, adecvat fermierilor care muncesc câte o zi întreagă pe câmpurile de orez. Acest masaj se efectuează aproape exclusiv pe spatele clientului şi folosind picioarele. Practicantul se urcă cu picioarele pe spatele persoanei masate şi se ţine cu mâinile de o bară sau de nişte inele pentru a-şi menţine echilibrul şi pentru a mai reduce greutatea propriului corp. Este de menţionat că practicanţii avansaţi sunt capabili să efectueze mişcările pe spatele unui client fără sprijin suplimentar. Se merge mult pe presiuni de-a lungul spatelui şi pe diferite mişcări de întindere a coloanei.

Adevărata renaştere la nivel naţional, a Nuadului, s-a produs abia în cursul secolului trecut. Ca urmare a unei iniţiative regale s-a trecut la culegerea şi sistematizarea informaţiilor legate de practicile medicale tradiţionale. Învăţători respectaţi şi cunoscuţi, de prin toate colţurile ţării s-au întâlnit şi au pus cap la cap toate informaţiile pe care le posedau despre practica Nuadului. Ca urmare, s-a ajuns la definirea unui sistem de bază unitar, precum şi la înfiinţarea unor instituţii oficiale, sub patronaj guvernamental, pentru predarea aspectelor teoretice şi practice ale tehnicii.

            La ora actuală, după informaţiile de care dispunem, există o instituţie de învăţământ superior, cu durata de trei ani, în Bangkok, precum şi mai multe şcoli cu durata de şase luni, în diferite alte oraşe. Limba de predare, din păcate pentru străini, este exclusiv thailandeza, diploma eliberată fiind oficial recunoscută şi dându-i posesorului dreptul de a ocupa un loc în sistemul de sănătate thailandez. Templul Wat Poo este, de asemenea, un important loc în care se predă Nuadul, el fiind considerat în continuare ca leagăn al acestei arte. În rest, şcolile private asigură difuzarea şi predarea tehnicii pe teritoriul thailandez, cea mai mare concentrare fiind în oraşul Chiang Mai (nordul ţării), urmat de capitala Bangkok. Acestea se află, şi ele, pe diferite trepte de organizare. Unele au programe de studiu bine fundamentate, ce se desfăşoară pe diferite cicluri. Ciclul minim este, în general, de o săptămână, cel maxim putând atinge 3-6 luni. Diplomele eliberate sunt validate de guvernul thailandez, ele fiind, în unele cazuri, recunoscute şi de instituţiile de profil din ţări occidentale, precum SUA, Canada etc. O menţiune aparte o merită şcolile organizate în jurul unor personalităţi cunoscute şi respectate, adevăraţi maeştri ai Nuadului. De obicei, ei nu dau nici un fel de diplome, programa fiind de multe ori nu chiar riguroasă, durata studiile mergând, după posibilităţile ucenicilor, de la 2-3 zile până la câţiva ani. La toate aceste şcoli private limba de predare este engleza, majoritatea covârşitoare a studenţilor fiind din rândul turiştilor occidentali.

            Biografia şi faima doctorului Shivaga au călătorit împreună cu textele sacre budiste peste tot în Asia. Menţiuni despre el se regăsesc, de exemplu, în textele medicale tibetane sau în sutrele budiste chineze. În China el era cunoscut sub numele Qipo sau Qyiu şi legendele spuneau că se născuse cu ace de acupunctură în mâini. Thailanda este ţara care a devenit, am putea spune, o a doua patrie a doctorului Shivago. În condiţii istorice neclare, despre care nu s-au păstrat atestări scrise, el a ajuns să fie considerat fondatorul medicinii tradiţionale thailandeze şi a fost aşezat în panteonul zeităţilor budiste, fiind respectat ca atare.

            La fel de învăluite în mister sunt şi rădăcinile artei tradiţionale a masajului thailandez. Se consideră că mişcările şi fundamentarea teoretică de bază sunt rodul creativităţii doctorului Shivago, probabil în perioada când a luat asupra sa sarcina de a veghea la starea de sănătate a călugărilor care îl venerau pe Buddha. Cert este că acest tip de masaj a dispărut aproape în întregime din ţara de origine, India. Un sistem asemănător mai poate fi întâlnit în Laos, ţară care se învecinează cu Thailanda, iar urme vagi pot fi identificate şi în Cambogia. Thailanda este, însă, ţara unde sistemul a cunoscut o dezvoltare impresionantă, ajungând la dimensiunile unui fenomen naţional. De-a lungul secolelor, învăţăturile s-au transmis de la maestru la ucenic pe cale orală, după tradiţia asiatică. O primă menţiune scrisă despre Nuad Phaen Bo Rarn, numele thailandez complet al acestei tehnici, apare în texte medicale scrise în Pali, prin secolul al XVII. Aceste texte erau foarte respectate, fiind aşezate alături de scripturile budiste. Un eveniment nefast pentru Thailanda, invazia birmaneză din 1767, soldat cu ocuparea regatului şi distrugerea capitalei, Ayutthia, a condus şi la distrugerea majorităţii textelor sacre importante din temple, inclusiv a celor cu referiri la Nuad. La ordinul regelui Rama III, în 1832, puţinele fragmente care au supravieţuit au fost gravate în piatră, pe pereţii templului Phra Chetuphon (Wat Poo), din Bangkok, putând fi admirate şi astăzi de către cei care vizitează templul. Dealtfel, până nu demult, templele budiste au fost locul în care se preda şi practica Nuadul, călugării considerându-l ca o aplicare practică a unuia din preceptele budiste fundamentale „iubire şi bunătate” faţă de semeni.

deci si prin urmare, ma dusei la Arad, conferinta mare, distanta lunga, lunga .... si acolo am vorbit din nou despre Nuad si am mai si aratat niste miscari, pentru cei cu olecuta de timp, mai jos vin si niste filmulete:

Nuad techniques shown at the conference (O demonstratie de Nuad la conferinta anuala de la Arad)

Presentation about Nuad (Pe atunci cind vorbeam in plen despre Nuad)

În drumul spre casă, doctorul Shivaga a vindecat multe persoane bolnave, atestări documentare despre succesele sale păstrându-se până astăzi. Unele dintre ele erau chiar spectaculoase. Astfel, el a efectuat o operaţie pe cap, desfăcându-i, parţial, craniul unui pacient şi prinzându-l la loc cu nişte unguente făcute după reţete proprii. Sau, unui alt pacient i-a făcut o operaţie pe stomac pentru a-i descurca intestinele şi l-a cusut la loc, ungând, de asemenea, locul cu alifii speciale. Unele vindecări au fost şi cu peripeţii. Un rege local, Pajjota, care suferea de hepatită, a trimis după doctorul Shivaga pentru a-l trata. Doctorul a fost pus în încurcătură deoarece trebuia să-i administreze regelui un tratament cu unt clarificat, dar suveranul nu putea suferi acest unt. Între frica de pedeapsă şi dorinţa de a-şi vindeca pacientul, doctorul a ales cea de-a doua variantă, păcălindu-l pe rege prin schimbarea consistenţei şi mirosului untului cu pricina. Din spirit de prevedere, în noaptea ce a urmat, doctorul a fugit din palatul regal şi pe bună dreptate, deoarece a doua zi, regele aflând despre şiretlicul său pusese deja servitorii să-l aducă la palat pentru  a-l pedepsi. Toate s-au terminat, în cele din urmă, cu bine, regele vindecându-se şi trimiţându-i nenumărate daruri în semn de recunoştinţă.

            Un loc aparte l-a ocupat, fără îndoială, relaţia cu Buddha. Documentele consemnează că doctorul i-a fost de ajutor lui Buddha în mai multe situaţii când acesta a avut diferite probleme de sănătate. De asemenea, Buddha i-a fost prieten şi mentor doctorului, inspirându-l pe acesta în multe din acţiunile pe care le-a întreprins. Shivaga a construit pe proprietatea lui, în mijlocul unei plantaţii de mango, un pavilion special pentru Buddha, care a ţinut în acel loc, după cum consemnează unele surse, unele din celebrele sale discursuri. Numele acelei proprietăţi era Jivakambavana şi se afla în afara oraşului cetate Rajagiha, undeva spre est. Un călător chinez, cronicar faimos, Hiuen Tsiang, a vizitat locul respectiv prin secolul al cincilea al erei noastre, iar în secolul al XIX lea, arheologii au identificat şi scos la lumină ceea ce mai rămăsese din construcţiile de atunci.

Rădăcinile masajului thailandez sunt învăluite în negura istoriei, necunoscându-se la ora actuală cu precizie foarte multe detalii despre apariţia şi dezvoltarea sa în trecutul îndepărtat. În schimb, mai multe informaţii s-au păstrat despre cel considerat în mod unanim a fi fondatorul acestei arte a vindecării. Numele său a fost scris în mod diferit de-a lungul timpului, o transcriere aproximativă în caractere latine fiind Shivaga Komarapaj. De origine indiană, el avea să devină unul din cei mai cunoscuţi şi apreciaţi doctori ayurvedici ai timpului său, prieten şi medic personal al lui Buddha. Tradiţia spune că era fiul unei curtezane foarte frumoase, Salavati, care a fost silită să-l abandoneze imediat după naştere întrucât curtezanelor acelor vremuri le era interzis să aibă copii de sex bărbătesc. A doua zi după ce a fost lăsat de izbelişte într-un loc cu gunoaie, Abhaya, prinţul moştenitor al regatului (Rajabrha),  a văzut ciori ce se învârteau în jurul acelui loc şi a trimis servitorii să vadă ce era acolo. Aceştia i-au adus la cunoştinţă că au găsit un copil abandonat, iar prinţul a ordonat să fie dus la palat şi să fie crescut împreună cu ceilalţi copii. Prima parte a numelui său vine de la cuvântul „jivati” care, în limba Pali însemna „el este viu”, a doua parte fiind legată de familia prinţului.

La vârsta maturităţii, el a ales să devină medic şi a plecat în oraşul Taksila, cunoscut centru ayurvedic şi educativ al timpului, pentru a studia acolo cu învăţaţi renumiţi. Programa de studiu a acelor timpuri era de 14 ani, dar Shivaga, după şapte ani, a mers la învăţătorul său (Disapamok Achariya, în unele surse) şi i-a spus că a terminat tot ce era de studiat şi că voia să plece şi să practice. Acesta, pentru a-l pune la încercare, l-a trimis să facă un ocol al oraşului, prin păduri şi câmpuri, spunându-i să-i aducă toate plantele pe care le va considera nefolositoare pentru tratamente ayurvedice. Shivaga s-a întors după multe săptămâni, cu mâinile goale, spunând că toate plantele pe care le văzuse puteau fi folosite în tratarea unor afecţiuni şi că niciuna nu avea cum fi considerată nefolositoare. Auzindu-i răspunsul şi mulţumit fiind, învăţătorul său l-a lăsat să plece spunându-i că se putea considera de acum înainte medic.

Si uite asa am reusit si eu, subsemnatul, sa apar in public si sa vorbesc despre arta ce mi-i draga, ba, mai mult, sa mai si fac o demonstratie practica.  Toate astea multumita doamnei Ioana, organizatorul principal al conferintei la Iasi, care s-a mai oferit si sa-mi fie model la partea practica.
Inceputul, simbata pe la ora 9, nu se anunta prea fructuos, 1-2 persoane in sala ..... Am mai asteptat noi olecuta, au mai venit citiva oameni si am purces la treaba - o prezentare introductiva despre Nuad, dupa care miscari comentate pentru diferite parti ale corpului - picior, spate, mina, cap etc. Emotii firesti, caldura mare si s-a terminat cu bine. Ca sa aflu la urma de la un domn simpatic si conducator de masini ca in sala, fara mine si el, se aflau 58 de persoane. As spune ca m-am bucurat, da' de fapt, m-am bucurat foarte mult..... Rezultatele se vor vedea, evident, in timp.
Conferinta in sine mi-a placut, multui oameni interesati si destul de multe comunicari interesante. E asa de bine cind vezi ca si in domeniul acesta lucrurile se misca pe o linie ascendenta.
Pun un filmulet, calitate nu prea grozava(din vina mea si a convertorului) din timpul demonstratiei: