INGER PAZITOR (I)

de Dorian Duma

Ingerul meu pazitor

S-a coborat de pe lampa

Ce pendula la stanga

Ce pendula la dreapta

Lasandu-mi-se sub ceafa

Prelungindu-mi-se pe tample

Inundandu-ma cu lumina

Luminii

Prea blande

I-am simtit aripile

Imbratisandu-ma cald

I-am simtit penajul

Imbratisandu-ma moale

I-am simtit privirea

Ce mi-a cuprins gandul

Simturile

Si corzile

Vocale

Ingerul meu pazitor locuia in mine

Ingerul meu pazitor mi se insinuase in minte

Ingerul meu pazitor imi canta in ureche

Cantec neauzit

Note

Neauzite

Cuvinte

Iata-ma

Preumblandu-ma prin gradina

Eu si Ingerul meu pazitor din mine

Ma privesc

Alunecand ca o umbra

Intr-o fantana

Falfaind subtil dintr-o aripa

Eternitate

Condensata intr-o singura clipa

Si nu ma zaresc

Si nu ma zaresc

Si nu ma zaresc

Am ispitit şi eu pe mai mulţi ce înseamnă "cuiul lui Pepelea" şi nu mi-au ştiut da răspuns frumos.  De asta le spun eu acuma.
Pepelea a fost un om frumos şi isteţ, iar cuiul lui Pepelea a fost un cui de lemn bătut în peretele casei părinteşti, pe care Pepelea a vîndut-o unui om. Omul acela avea o fată cuminte şi mîndră nevoie mare, să cumperi două lumînări de ceară curată şi s-o cununi cu Pepelea. Pepelea ar fi vrut, nu-i vorbă; şi fata nu s-ar fi dat în lături, dar tatăl fetii să nu fi auzit.
- Măi moşule, dă-mi pe fiică-ta de nevastă, zicea Pepelea.
- Mai pune-ţi pofta-n cui, băiete, îi răspundea tatăl fetei.
- Atunci, dacă-i aşa, am să-mi vînd şi eu casa şi-am să mă duc în lume.
- Ţi-o cumpăr eu.
- Bine. Ţi-o vînd toată din cheotoare-n cheotoare, fără numai un lucru nu: cuiul din peretele din răsărit. Pe acela să mi-l laşi mie.
- Ei, şi de ce?
- Să am şi eu moştenirea asta de la părinţi. Scoate banii şi să facem hîrtiile.
 Omul a scos banii, hîrtiile s-au fost întărit şi omul cu fata cea frumoasă s-a mutat în casa lui Pepelea.
Şi era bine acolo, în odăile acelea încăpătoare, în casa cea împrejmuită cu livadă şi acarete frumoase. Le era dragă casa lui Pepelea şi lui Pepelea îi era drag, încă mai mult, cuiul de lemn bătut în peretele din răsărit.
A doua zi, Pepelea la om!
- Ce vrei, Pepeleo?
- Am venit să-mi pun căciula-n cuiul meu.
Omul cam strîmbă din nas, dar ce putea să facă, dacă aşa scria la învoială.
A treia zi iar!
- Ce vrei, Pepeleo?
- Am venit să-mi iau căciula din cuiul meu.
Şi azi aşa, mîine aşa. Pepelea avea întotdeauna ceva de pus ori de luat din cuiul de lemn bătut în peretele de răsărit. Şi, vedeţi, acestea se întîmplau mai întotdeauna cînd omul lipsea de pe-acasă, cînd rămînea numai fata singură. Şi fata avea mare grijă să nu iasă cumva cuiul din perete şi să nu se piardă. din ce pricină însă, tăieţi-mă, spînzuraţi-mă, că nu v-aş putea spune. Nu ştiu.
Lucrurile au rămas aşa; casa în picioare şi cuiul în perete. Pepelea îndrăgostit de cuiul de lemn şi fata tot aşa. Dar mult nu.
Că într-o zi, auzind că Pepelea s-a însurat cu fata cea frumoasă şi cuminte şi că stă chiar în casa cea nu demult vîndută, m-am dus la creştinul cela şi l-am întrebat:
- Bine, omule: ce te făcu să-ţi măriţi fata tocmai cu unul de care nici nu voiai să auzi?
- Ce m-a făcut? Blestematul de cui al lui Pepelea, mi-a răspuns omul.
Şi atît.

                auzită de la Gh. Ghiţulescu, Tecuci
din culegerea Poveşti, snoave şi legende, de I. Chiţimia   

,,Culegi ce ai semanat,vei culege ce semeni"-Kabala
,,SOARTA ESTE FIICA VOINTEI"
Chiar in lumea concreta,pamanteana,orice fapta rea isi genereaza pedeapsa,printr-olege inevitabila si chiar daca uneori aceasta intervine mai tarziu,ea nu este mai putin aspra.La fel cum ne cultivam dezvoltarea armonioasa a corpului prin exercitii fizice,trebuie sa ne ingrijim si de dezvoltarea armonioasa a sufletului si spiritului prin faptele si gandurile noastre.Astfel,in aceasta viata viitorul omului depinde de eforturile si dorintele sale trecute.La fel,viitorul in lumea de dincolo,deriva din gandurile si faptele existentei noastre terestre.
,,In vesnicie nu vei avea viitor decat cel al idealului tau,nici pe altcineva alaturi decat roadele gandirii tale",spune unul unul din iluminatii timpurilor noastre..si el aminteste prin aceasta legea devenirii.
,,Sufletul,spune el in alta parte,cam in acesti termeni,este substanta pe care Dumnezeu ti-a dat-o sa o modelezi si care,in ceruri,va pastra forma pe care i-o vei meni in lumea pamanteana"
Filosofia,ne invata ca omul este fauritorul soartei sale,dupa Pitagora,actiunile omului au doua motivatii  principale:
---VOINTA-care este libera si care se exercita asupra viitorului
-----NECESITATEA-care este impusa si se exercita asupra trecutlui.
Aceste doua motivatii sant supuse providentei divine,legea fundamentala din care ele emana.
ASTFEL-nefericirea,aceasta fatala necesitate,destinul care-l nemultumeste mereu,este generata de el insusi,prin felul in care si-a folosit vointa.
MATERIAL DIN BOUE de BILLIERS

Un batran indian, statea impreuna cu nepotul sau si-l invata:

 "In viata fiecarui om se da o lupta formidabila - o lupta intre doi lupi. Unul e rau, celalalt e bun. Cel rau intruchipeaza frica, mania,
invidia, lacomia, autocompatimirea, aroganta, viclenia, resentimentele. Cel bun aduce bucuria, linistea, smerenia, darnicia, increderea, adevarul, blandetea si mila."

Copilul priveste intrebator spre bunicul lui: "Si care din ei va invinge? "

Batranul ii raspunde: "Cel pe care il vei hrani!"

Alaturi de celelalte trei elemente,pamant,foc si aer,apa este reprezentata in toate traditiile ca materie prima pentru creatia originara.
Apele  pamantului(rauri,izvoare,fluvii,)sant simboluri ale fecunditatii,ale initierii,ale feminitatii,pe cand cele care vin de sus sant active,curata,sant din categoria elementelor solare,masculine.In general apa este simbolul vietii aflata intr-o forma nediferentiata.
In multe traditii intalnim apa vie,simbol al regenerarii,al vindecarii dar si al intelepciunii.Aceasta conotatie se semnaleaza mai ales in traditiile crestine,dar si in miturile traditionale.Tot apa este si simbol al creatiei omenesti,astfel,exista o fantana in fiecare loc in care s-a creat ceva:exemplu oferit de mitul mesterului Manole,care este relevant.Apa care izvoraste din pamant este buna de baut,este o apa vie,vindecatoare si regeneratoare.
APA NEINCEPUTA-este cea din zorii zilei,colectata dintr-o sursa din care nu a baut nimeni in acea zi.Este folosita in medicina magica,dar si pentru cantece si descantece.
APA MOARTA-este in stransa corelatie cu apa vie,dar spre deosebire de aceasta...apa moarta este noroioasa,pe care nimeni nu o poate bea.In basme,apa moarta este cea care reintregeste corpul ciopartit al eroului.
APA SAMBETEI-este corelata cu credintele populare despre aceasta zi din saptamana:--este apa curgatoare care face legatura dintre cele doua taramuri,ale viilor si mortilor,si pe care exista insule in care se afla sufletele celor decedati...

INDIFERENT DIN CE PRISMA PRIVIM APA-STA LA BAZA EVOLUTIEI NOASTRE FIZICE SI SPIRITUALE


material documentat de la doamn SOFIA

Pamantul-il cunoastem ca si casa noastra,dar si planeta a sistemului solar care se invarteste in jurul soarelui,la o distanta numai buna pentru mentinerea vietii.Planul ecuatorial terestru este inclinat ceea ce produce fenomenul inegalitatii zilelor si noptilor,anotimpurile si zonele climatice.Forma pamantului,considerat ca suprafata de echilibru hidrostatic,adica suprafata oceanelor prelungita sub continente poarta numele de geoid.Suprafata uscatului reprezinta28 la suta,pe cand a apelor ,restul.
Prin observatii geologice concrete,se cunoaste alcatuirea paturii externe a planetei noastre.In constitutia acestei paturi se disting roci sedimentare,metamorfice si magmatice.Cunoasterea alcatuirii zonelor adanci se cunoaste din studiul meteoritilor,al propagarii undelor seismice si pe datele geo-chimice.Se presupune ca pamantul este format din invelisuri concentrice-numite geosfere.Pamantul e extraordinar de complex si cu multe hainute pe el,astfel avem:
-ATMOSFERA:invelisul gazos al pamantului
-HIDROSFERA:invelisul de apa al pamantului,cuprins intresuprafata acestuia si atmosfera
-SCOARTA TERESTRA:care se intinde si ea pe adancimi de 80 de km,
plus multe altele...ce nu putem sa omitem este:
-BIOSFERA:invelisul pamantului format din organisma care traiesc la suprafata,in apa sau in aer.


Pe de alta parte,el este originea,pantecul etern din care iau nastere toate fiintele.Oamenii care traiescla tara sant capabili sa simta sufletul pamantului:ei stiu cand acesta trebuie udat,stiu cand roadele sant bune si daca pot insamanta sau trebuie sa lase pamantul sa se odihneasca.Stiu cum sa-l lucreze si cum sa-i descopere comorile ascunse.
In Biblie se spune ca oamenii sunt facuti sin lut si ca in el se vor intoarce,Prin atingerea pamantului,prin sarutarea lui se formeaza o legatura extraordinara a omului cu acel loc.Pentru ca este considerat un simbol al al belsugului si stabilitatii,se spune ca daca patul nuptial este asezat direct pe pamant,cuplul va fi de nedespartit si foarte fertil.
Intre Adormirea Maicii Domnului si Ziua Cucului nu e bine sa se are pamantul sau sa fie lovit decat in anumite ritualuri...pentru in acest timp el se odihneste.

Omul modifica echilibrul natural al pamantului,din cauza exploatarii resurselor,clima se schimba,iar habitatele naturale sant din in ce mai mult in pericol.Pentru a ajuta Pamantul si vietuitoarele sa supravetuiasca,trebuie sa poluam mai putin,sa folosim mai bine energia si resursele naturale si sa reciclam mai mult ceea ce producem.

Gaurile din stratul de ozon-in stratosfera este prezent un strat de gaz care protejeaza pamantul de cele mai periculoase radiatii solare,cele ultraviolete.Anumite produse chimice..provoaca gauri in ecast strat,in special la poli.

Efectul de sera-anumite gaze se stratifica in atmosfera,ele impiedica raspandirea caldurii emise de pamant in spatiu,provocand o incalzire usoara dar constanta,fenomen cunoscut sub numele de efect de sera.

Ploaia acida-anumite gaze nocive,se amesteca cu norii si fac ca ploaia sa fie mai acida decat de obicei-aceasta dauneaza animalelor si plantelor si distruge piatra cu care sunt construite cladirile.


Acestea fiind spuse:va rog sa va opriti o secunda din alergarea cotidiana,lipiti-va urechea de pamantul pe care calcati,auziti ce va spune...daruiti-i inima voastra ca sa o puteti simti pe a sa...uibiti-l si va va darui insutit...Ocrotiti creativitatea ...protejati..tot ce a facut Divinitatea pentru noi intr-un gest sublim de iubire..

Sau doar egoist...ganditi-va la copiii si nepotii vostri si ei trecatori pe acest pamant.. Etichete: atmosfera, COPIL, divinitate, gaze, om, pamant, siste

PALATUL SUFLETULUI

Palatul sufletului are o mulţime de încăperi. Fiecare cameră are farmecul, misterul şi parfumul ei unic. Prin multe dintre ele au trecut, sau chiar s-au stabilit, persoane care, de-a lungul anilor, au lăsat daruri spirituale, unii chiar punându-şi amprenta prezenţei, modelând stiluri şi decoraţiuni interioare.

Există însă şi spaţii nevizitabile, sufocate între pereţi tapetaţi cu indiferenţă, spaţii care păstrează scheletele luptelor interioare, ale dramelor şi întrebărilor fără răspuns, şi chiar ciornele corigenţelor emoţionale. Când intrăm uneori, sub pretextul de-a aerisi, de fapt aduşi de porniri obscure, asemenea acelora care revin la locul crimelor comise, ne împleticim în lanţuri de spaime, ne întâmpină, sadic, urletul de lup al temerilor, ne istovesc himerele traumatice ale confruntărilor tenebroase.

Viaţa ne oferă, zgârcit, dreptul sau speranţa de a clădi şi decora coridoare de lumină, săli, nişe şi firide în care stau frumuseţi şi valori niciodată visate. Pe unele dintre ele le descoperim accidental, altele ne sunt interzise. Din păcate pentru noi, planurile de construcţie ale marelui Creator au fost desenate pe hârtia virtuală a imaginaţiei şi nu s-au păstrat. Hotărât lucru, un gest deliberat.

 
Aşa că sufletele sunt, ele însele, o parte din arsenalul ispitelor sădite în calea noastră, bieţi muritori, plante din Taina dintâi a cunoaşterii, spre a ne face să pornim, din timp în timp, în aventura miraculoasă a explorării vreuneia dintre ele. În mână, ţinut strâns, ghemul de lână din care urmează să desfacem, centimetru cu centimetru, firul Ariadnei. Şi pornim, cu credinţa că suntem bine echipaţi, în expediţia interactivă pe care o numim, neîncăpător cuvânt, iubire.

Ne îndrăgostim, invariabil, de acel unic, sofisticat miracol arhitectonic, iluminat convergent de aşteptări şi speranţe, care se re-creează permanent în fantasme, şi ne cazăm, fără de veste, în noua reşedinţă, dăruind, pe negândite, palatul nostru în schimb. Experienţa fascinantă a unui habitat pe care nu dorim să-l părăsim vreodată.

După o vreme, avem impresia că ne descurcăm pe culoarul principal la fel de bine ca acasă: ştim înălţimea treptelor de la scări şi densitatea fericirii sau a tristeţii din saloane. Dar, în acelaşi timp, nu ne putem opri să nu privim, cu omenească îngrijorare, zăvoarele ferecate de pe ultimele uşi, pe sub care se strecoară lumina, şi pentru ale căror lacăte sperăm să primim sau, de nu, să găsim cheia potrivită.

Viaţa curge totuşi domol, iar fericirea de a fi acolo amestecă vise cu realităţi, prevenind mişcarea filmului pentru albume fotografice a căror calitate credem că poate să reziste timpului. Din timp în timp, suflul obişnuinţei ameninţă să stingă flacăra sfeşnicului care ne luminează paşii prin saloane, obligându-ne la bâjbâiala de care ne temeam, şi-apoi poate veni şi ziua genunchilor juliţi pe trepte, ceea ce duce la dorinţa de a schimba opţiunea de prelungire contractuală. Mai mult, dacă măsurile de întreţinere a locuinţei se lasă aşteptate, ori sentimentele evanescente ale proprietarului vor rezidi intrări, ne vom putea trezi, la fel de fără veste cum am intrat, în stradă.
Ba se mai poate întâmpla ca printre vizitatorii locului să apară vreo persoană calificată în domeniul arhitecturii de interioare, care să sugereze cumva, proprietarului, o schimbare sumară, ca, de pildă, mutarea unui tablou de pe un perete pe altul, pentru a-l pune, zice el, într-o lumină mai bună. O încercare e pe cale de-a se naşte.

Un ciocan loveşte capul unui cui de susţinere şi … peretele sună a gol. Dintr-odată, suntem confruntaţi cu speologica revelaţie a unei descoperiri majore: o imensă încăpere neumblată vreodată de paşi sau umbre. Arhitectul, incitat de generozitatea spaţiului, începe să-l decoreze. Locatarul de drept, neştiutor de existenţa acestui loc, de dimensiuni comparabile cu interiorul unei catedrale gotice, nu-i percepe lipsa.
Bulversat de noua realitate, proprietarul palatului se lasă pradă infatuării şi, îndemnat de entuziasmul noului venit, îşi mută centrul de greutate al preocupărilor în noua zonă de influenţă.

Cu timpul, palatul devine un duplex, cu acces separat pentru fiecare din cei doi, fostul chiriaş şi arhitectul de talent.
Aflaţi în atare situaţie, la o adevărată intersecţie a incursiunii în noi înşine, ne putem întreba: unde începe infidelitatea? Care este punctul de redistribuire a resurselor sentimentale? Cine are în mână capătul pompei de alimentare cu dragoste? Care e ziua fatidică de emitere a cartelelor de raţie zilnică pentru atenţia faţă de partener ?
Şi, ca un făcut, tot atunci privirea ni se opreşte, ca din întâmplare, pe un poster, care avertizează că în ziua bilanţului vom fi evaluaţi nu doar pentru faptele bune şi rele, ci şi pentru absenţa curajului de a lupta pentru păstrarea unei imense trăiri pe care am îngropat-o în cripta renunţării. Pentru ca….?

Autor-Tristan
Editura FOR YOU

Duminică dimineaţă... Liniştea raiului a coborât pe pământ, Îmbiind mintea la rugaciune şi negând... Toate cele ale fiinţei se aşează lin Pe treptele scării dinspre pământ spre cer Infinitul pare mai aproape o clipă... Făptura noastră de stea Făurită-n creuzetul energiilor primare Parcă ar vrea să se topească Înapoi în casa ei cerească... Nici ea,mintea, Războinicul hain,nu se mai răzvrăteşte În calea spiritului senin... Conştiinţa vie Sculptată-n anii de mirt şi de măslin Se priveşte ochi în ochi cu ea insăşi... Căutând sclipirea de dincolo de vis http://kaisodream.blogspot.com/

IN ziua sperantei cea tacuta si muta de uimire,curcubeul canta reinoind Legamantul.Inaintea SA cantece de slava si chitari de aur..Atat de multa lumina si parca mii de fluturi se ridicau la cer..CUVINTELE NUMAI PUTEAU VORBI..iNIMA devenise tacuta ca si pamantul care steapta sa renasca...Usor cineva m-a atins in zborul sau magic..aripile dechisesera ochii mei inchisi si pentru prima data..au privit dincolo de stele...Si astazi la capul meu aripile inca zumzaie:"Hai cand zburam impreuna mai sus?''