Aceasta naratiune clarifica acceptarea realitatii asa cum este ea (intotdeauna in devenire) si nu asa cum ma tem sau cum cred ca este.

Povestirea aprofundeaza, totodata, aspectele legate de: sentiment, nevoie si cerinta care constituie cel mai recomandat mod de a raporta enenimente al stari si situatii fara a le judeca.

Batranul chinez ar putea sa vi se para un om rece si fara emotii. El ramane intotdeauna in miscare, admitand senin ceea ce se intampla, iar atitudinea sa, in raport cu a satenilor agitati si tulburati, este caracterizata de o pace desavarsita, tacuta si increzatoare.

Un chinez sarac starnea gelozia si invidia celor mai bogati oameni din tinutul lui pentru ca avea un cal alb extrordinar. De fiecare data cand i se propunea o avere pentru acel animal, batranul raspundea: “Acest cal este mai mult decat un animal, pentru mine este un prieten, nu pot sa-l vand”

Intr-o zi, calul a disparut. Vecinii adunati in fata grajdiului gol isi dadeau cu parerea: “Batran prost, era de asteptat sa ti-l fure. De ce nu l-ai vandut? Ce nenorocire!” Batranul se arata mult mai rezervat: “Sa nu exageram, spuse el. Sa spunem doar ca acel cal nu se mai afla in grajd. Acesta este un fapt. Restul nu e decat o apreciere din partea voastra. Cum sa stiu daca este ceva bine sau ceva rau? Nu cunoastem decat o parte a intamplarii. Cine stie ce mai poate interveni?”

Oamenii incepura sa-si bata joc de batran. Il considerau de mult timp un om sarac cu duhul. Dar peste 15 zile, calul alb se intoase acasa. Nu fusese furat, pur si simplu fugise in salbaticie, de unde venise insotit de o duzina de cai salbatici. Satenii se adunara din nou:

“-Aveai dreptate, nu a fost o nenorocire, ci o binecuvantare.

-Nu as merge atat de departe spuse taranul. Sa ne multumim sa spune ca acel cal alb s-a intors. Cum sa stim daca acesta este un noroc sau un nenoroc? Nu este decat un episod. Putem sa stim continutul unei carti citind numai o fraza?”.

Satenii se risipira din nou pe la casele lor, convinsi ca batranul batea campii. Sa primesti 12 cai superbi era negresit un dar din ceruri. Cine putea nega acest lucru? Fiul batranului incepuse sa dreseze caii. Insa unul dintre ei il arunca la pamant si il strivi sub copite. Satenii venira din nou sa-si dea cu parerea:

“-Bietul de tine!Aveai dreptate, caii astia salbatici nu ti-au adus noroc. Iata ca unicul tau fiu este schilodit. Cine te va mai ajuta la batranete? Esti intr-adevar de plans.

-Vedeti, spuse batranul, nu va grabiti. Fiul meu nu-si mai poate folosi picioarele, asta e tot. Cine stie ce ne va aduce acest lucru? Viata se arata pas cu pas, nimeni nu poate prezice viitorul”.

Dupa ceva timp, izbucni razboiul, toti tinerii din sat au fost inrolati, mai putin invalidul.

“-Batrane, se plansera satenii, aveai dreptate, fiul tau nu mai poate merge dar ramane langa tine, in timp ce fii nostri vor fi ucisi in timpul luptelor.

-Va rog, raspunse batranul, nu judecati pripit. Tinerii vostri au fost inrolati in armata, al meu a ramas acasa, este tot ce putem spune. Singur Dumnezeu stie daca acesta este un lucru bun sau rau”.

de Thomas d’Ansembourg