partea finala nu mai e legata de terapia propriu-zisa, ci de modul in care am incheiat eu cursul.

a fost ca un fel de anticipare a ceea ce aveam sa fac in viitor, peste citeva luni; mai pe scurt, dupa ce am obtinut aprobarea de la un armasar sa ma apropii de el, am inceput sa-l scarpin/masez.

cel mai fascinant aspect este ca respectivul calut imi arata cu capul unde vrea sa fie gidilit; intorcea pur si simplu capul si puncta intr-un loc, sau, daca era in spate, dadea cu coada inspre locul respectiv

pe anumite zone ii placea atit de mult ca pur si simplu fornaia de placere; am muncit din greu cam vreo 10 minute si ne-am despartit prieteni, fiecare pe drumul lui

cei interesati pot da un click pe linkul urmator, vor ajunge la site ul instructoarei:
horse whispering

.... acuma nu m-am dat nici eu batut. SUb conducerea instructoarei am pornit la treaba. Adica am stat prin preajma lor, i-am lasat sa se familiarizeze cu mine, sa vada ca sunt cu stapina lor. Am aflat, in continuare, lucruri interesante despre organizarea lor, simpatii, antipatii, lupte pentru dominatie, felul in care curteaza etc. Am asistat chiar la incercarile unui Don Juan din afara grupului de a se lipi de o iapa tinerica - o mai lua pe cocoasa de la cei din grup, se mai intorcea, dar nici nu ceda.

Punctul central - de ce terapie? Pentru ca, oricit de incredibil pare la prima vedere, caii chiar se ocupa de asa ceva. Simt intr-un mod pe care nici instructoarea nu l-a putut explica, ca omul are o problema, mai ales la nivel energetic si mental. Intr-un moment anume, ii vezi ca se opresc, intepenesc intr-o pozitie fixa, de obicei cu capul usor aplecat in lateral, si se concentreaza pe tine, parca intra in legatura telepatica cu ceva din interiorul tau. Impresia e ca se transforma intr-un fel de canale energetice prin care ceva actioneaza asupra ta. Ceilalti din preajma vad actiunea tovarusului lor si-l lasa sa lucreze, sau, citeodata, un al doilea se raliaza si incepe si el sa faca acelasi lucru.

De obicei stau la distanta, dar a fost o intimplare interesanta cu instructoarea. Eram intins cu ea pe pamint, stateam de vorba, si s-au apropiat de noi sefii, armasarul si iapa. Armasarul sef si-a intins capul deasupra ei si a inceput sa lucreze, dar parea ca nu are suficienta putere. Atunci a venit si iapa si a facut acelasi lucru, stind asa, cu capurile fixe deasupra ei vreo cinci minute.

Cam seamana cu povestile de adormit copii ce am zis eu acuma, dar este o exeprienta traita pe viu, cu urmari mai mult decit semnificative pentru mine ...

bun, mai vin peste citeva zile cu o mica continuare si , gata!

ultima oara era vorba de un si ….

ei dupa respectiva conjunctie am vazut caii undeva departe, pe o pajiste, pascind in voie. Helen a inceput sa-mi dea primele lamuriri, atragindu-mi atentia asupra modului in care erau repartizati – formatie de garda, cite un cal spre fiecare directie, pentru a putea supraveghea teritoriul si a-i instiinta pe ceilalti daca aparea vreun intrus. Distanta de la care m-au reperat pe mine era impresionanta (stateau si pe virful unui delusor), dar nu s-au impacientat prea tare pentru ca au simtit-o pe stapina lor alaturi.

alte detalii organizatorice: evident ca au un sef de grup, armasarul cel mai puternic, de care ceilalti asculta mereu si o sefa de trib, care, de obicei, este cea mai batrina iapa si are in ingrijire celelalte femele si minjii

am fost instruit apoi asupra modului in care sa ma apropii de ei: niciodata frontal deoarece considera gestul ca semn de agresiune, si nici de la spate ca s-ar putea sa le simti copitele; vii cu pasi usori spre calul respectiv usor din lateral asa incit sa te vada, cu miinile putin intinse si cu palmele orientate in sus; calul va intelege ca ai intentii pasnice si va accepta apropierea, iti miroase palmele citeva secunde si apoi iti da verdictul - accepta interactiunea sau nu; in cazul meu, armasarul sef n-a fost prea entuziasmat de persoana mea, a fornait ceva pe nas si s-a departat de mine imediat

acuma ….

dupa un titlu asa neobisnuit, ia sa vedem ce mai urmeaza:

In principiu este vorba despre subsemnatul si niste cai nazdravani, acum vreo doi ani, la o ferma mare si frumoasa, undeva prin Tara Galilor. Regizorul actiunii este Helen Wingstedt, proprietara cailor si initiatorul acestei terapii.

Intr-o dimineata senina de aprilie ajunsei si eu la respectiva ferma - copaci, riulet, pajisti intinse, un paradis natural in miniatura. Dupa o discutie introductiva cu Helen am fost condus spre pajistea unde se aflau "terapeutii". Marturisesc ca simteam ceva emotii. Baiat de oras fiind, nu mai avusesem pina atunci un contact atit de apropiat cu animalele in general si, mai ales, cu caii. Oare cum o sa fie? Ce reactii vor avea? erau intrebari care imi cutreierau prin minte in dimineata aceea

Si iata ca, dupa vreo cinci minute de mers ajungem la marginea pajistii si Helen imi spune sa ma uit in departare ca sa-i vad. Imi ridic ochii in directia indicata si ......