In Tara de Sticla,in pofida unor parerei eronate,care dau de inteles ca oamenii ar fi casanti,locuitorii isi traiesc transparenta cu msndrie.Ei vad unul prin altul,in fiecare zi,astfel ca nu exista secrete murdare,ipocrizia este un substantiv non grata,iar fericirea lumineaza trupurile din interior.Veti spune ca probabilitatea ca un suflet sa devina transparent poate fi incadrat la categoria utopii moderne,insa eu-ca unul care a fost acolo-declar pe propria raspundere ca fiecare locuitor pe care l-am intalnit in acea calatorie mi-a oferit in dar un glob de cristal.Printr-o tehnologie stapanita inca din Epoca Presticlei,oamenii introduc o parte a sufletului lor in acele globuri,iar acestea-atunci cand interactioneaza cu energii pozitive depline-ofera privirii surprinse ceea ce eu am incercat sa numesc Simfonia Sufletelor...In Tara de Sticla,omul transparent nu este sursa de batjocura.El isi pune sufletul la dispozitia oricarui musafir si este cel mai bucuros atunci cand,la despartire,incepe sa vada,cate putin,in interiorul celor care pleaca...
 Acest articol ii apartine domunului Cristian Lisandru si il puteti citi la adresa:http://chris39.bloggerul.ro

Şi au intrat în slujbă la un preot. Era vară şi la ce treabă să-i rînduiască preotul? Pe Tîndală îl puse la arie, iar pe Păcală îl trimise la păscut vaca. Preotul avea o vacă să ferească Dumnezeu de sperioasă! Numai ce prindea a paşte şi pe urmă cînd îşi umfla coarnele-n vînt, fugea dobitocul de călca numaidecît şapte hotare şi după aceea sta locului. Aşa că bietul Păcală a trebuit să fugă după dînsa toată ziua, de rupea apa-ntrînsul!
În schimb şi bietului Tîndală nu-i fusese mai moale: toată ziulica a umblat de-a valma cu caii preotului la treier, şi mîna preotul de Doamne sfinte! Pic de apă se făcuse săracul Tîndală şi pînă se schimba şomoiogul de la  jugul cu care era prins de ceilalţi cai, îi pocneau ochii! Acuma se-ntîlnesc ei sara, la mîncare.
- Ei, măi Tîndală, cum ţi s-a părut la arie? - întreabă Păcală.
- Doamne, măi! - răspunse Tîndală, între noi fie zis, dar preotul acesta al nostru nu ştie nimic ce-i pe lume! Uite, cît a fost ziua de mare am stat degeaba; te miri că am dat de vreo două-trei ori cu felezăul (mătură de arie) cînd la vînturat - altfel  la treierat e ca la dormit: nici mîncarea nu i-o plăteşti!...
- D-apoi la păscut vaca, măi frate! - zise Păcală! Dormi toată ziua: numai o pernă să-mi iau de acasă, că altfel vaca paşte şi eu ce să fac?
- Aşa?
- Drept aşa!
- Apoi, dar, lasă-mă să mă duc eu cu vaca pe ziua de mîine, măi Păcală! Tu-i sta la arie, că, vorba aceea, tot de-un somn ţi-i!...
- Bine, măi Tîndală!
Şi chiar aşa au făcut. A doua zi bietul Păcală era să-şi iasă din minţi umblînd de-a valma cu caii la arie, iar Tîndală era să-şi lase sufletul pe dealuri, alergînd după vacă.
- Măi, al naibii e şi Tîndală aista! - zise Păcală.
- Măi, nu-i chip cu Păcală aista! - zise şi Tîndală.
Şi cînd au dat ochii unul de altul, seara, nu mai puteau de rîs...
                                   
                                                                                                               (va urma) 

(legendă populară românească din culegerea Poveşti, snoave şi legende, de I. Chiţimia)

Demult, cînd lumea nu era făcută, cînd totul era întuneric beznă şi numai apă, cică Dumnezeu, Sfîntul Petre  şi Diavolul se plimbau prin văzduh. Pe atunci Diavolul era înger luminat, nu ca acum drac împieliţat. Şi de mult ce umblaseră, osteniseră Sfîntul Petre  şi Diavolul de picau din picioare, nu altceva. Şi tare ar fi vrut tustrei să tragă un pui de somn, barem cît a întoarce un iepure şchiop de la Jiu sau cît  a adăpa 40 de boi însetaţi cu o găleată spartă. Dar unde? Peste tot apă şi întuneric. Vezi, cică pe atunci nu era încă soare.
- Tii! Doamne, ce bine e în cer! Acolo-i lumină şi bine. Ai unde-ţi pleca capul, dar aici?! ... pe apă? zise în silă Sfîntul Petre.
- De, Petre! aşa se odihnesc călătorii! Ce să facem, dacă n-avem unde!? Mai aşteptăm pînă ne-om întoarce în cer.
- Da oare, frate-meu, n-ai putea întinde colea un pat, pe care să ne hodinim - zise Diavolul - căci ştiu eu într-un loc pămînt cît ţine broasca cu pieptul şi ... huluştiuc în baltă.
După cîtăva aşteptare, iacă vine Ucigă-l toaca cu pămînt în gheruţe şi-l ţinea aşa de strîns, că abia, abia i l-au scos din ele.
Ş-a luat Dumnezeu pămîntul, l-a boţit în palmă ca pe o cocă, a făcut o turtă, l-a pus pe apă şi i-a dat poruncă să se întindă. Apoi s-au culcat tustrei.
Dar Dumnezeu ştiind gîndul lui Ucigă-l crucea - cică de atunci a tot căutat el să se facă mai mare ca Dumnezeu - a stat treaz, de veghe, a tot întins pămîntul pînă s-a împreunat o margine cu alta, apoi a adormit.
Tîrziu de tot, Diavolul s-a trezit şi văzînd că Dumnezeu şi Sfîntul Petre  dorm duşi, să tai lemne pe ei, numaidecît, haţ cu ei la înecat. Şi unde mi se opinteşte o dată spurcăciunea pămîntului, îi ia în spate şi fugi, fugi, de-i sfîrîiau călcîiele, la marginea pămîntului, să-i înece. Dar degeaba i-a fost toată truda şi alergătura. La marginea pămîntului n-a ajuns. După ce l-au trecut o sută de nădufuri, văzînd că nu-i chip de înecat, i-a trîntit o dată jos, barim să le plesnească fierea. Atunci, deşteptîndu-se Dumnezeu şi Sfîntul Petre, văzură pe Diavolul ud leoarcă, parcă-l plouase.
- Da ce-i cu tine, măi nefrate-meu, ce eşti aşa plouat?
- Ia m-am căznit cu voi, să ştiu cît pot duce în spinare!
- Hă! Hă! Hă! da prost mai eşti măi nefrate-meu! Tu credeai că o să mă îneci! Hă! Hă! Hă! rîdea Dumnezeu cu Sfîntul Petre de răsuna văzduhul, iar diavolul plesnea de ciudă.
Şi iaca aşa s-a făcut pămîntul şi cică de-atunci ies izvoarele din pămînt, unde a închis Dumnezeu toată apa în pămînt.              
                                                                            (auzită în com. Zăicoiu-Podar, Dolj)        

Alaturi de celelalte trei elemente,pamant,foc si aer,apa este reprezentata in toate traditiile ca materie prima pentru creatia originara.
Apele  pamantului(rauri,izvoare,fluvii,)sant simboluri ale fecunditatii,ale initierii,ale feminitatii,pe cand cele care vin de sus sant active,curata,sant din categoria elementelor solare,masculine.In general apa este simbolul vietii aflata intr-o forma nediferentiata.
In multe traditii intalnim apa vie,simbol al regenerarii,al vindecarii dar si al intelepciunii.Aceasta conotatie se semnaleaza mai ales in traditiile crestine,dar si in miturile traditionale.Tot apa este si simbol al creatiei omenesti,astfel,exista o fantana in fiecare loc in care s-a creat ceva:exemplu oferit de mitul mesterului Manole,care este relevant.Apa care izvoraste din pamant este buna de baut,este o apa vie,vindecatoare si regeneratoare.
APA NEINCEPUTA-este cea din zorii zilei,colectata dintr-o sursa din care nu a baut nimeni in acea zi.Este folosita in medicina magica,dar si pentru cantece si descantece.
APA MOARTA-este in stransa corelatie cu apa vie,dar spre deosebire de aceasta...apa moarta este noroioasa,pe care nimeni nu o poate bea.In basme,apa moarta este cea care reintregeste corpul ciopartit al eroului.
APA SAMBETEI-este corelata cu credintele populare despre aceasta zi din saptamana:--este apa curgatoare care face legatura dintre cele doua taramuri,ale viilor si mortilor,si pe care exista insule in care se afla sufletele celor decedati...

INDIFERENT DIN CE PRISMA PRIVIM APA-STA LA BAZA EVOLUTIEI NOASTRE FIZICE SI SPIRITUALE


material documentat de la doamn SOFIA

Si cum sint incintata de noua mea descoperire (America, a cita oara!) - adica damaideparte.ro - pina veti apuca sa rasfoiti ce e pe acolo (bineinteles, daca va va interesa), m-am gindit sa va aduc cu un click mai aproape citeva crimpeie de pe site si astfel sa pornim impreuna intr-o noua saptamina in comunitate.

Copacul fericirii

Si pentru ca am vazut ca au succes povestirile cu tilc, tot de acolo

Cutia cu metafore

O saptamina usoara!

Despre apa s-au scris atit de multe lucruri, in atitea moduri si abordari, mai ales de cind Masaru Emoto a descoperit ca aceasta se comporta ca o entitate vie, incit, probabil va intrebati ce as mai putea spune nou. Intr-adevar, prea multe nu pot sa spun, dar m-am gindit ca, astazi fiind ziua mondiala a apei, ar fi un prilej nimerit sa scriu macar citeva rinduri „pentru Apa”.
Unul dintre cele patru (sau cinci) elemente primordiale, apa a fost venerata in toate culturile lumii sau, dimpotriva, in unele perioade, a fost ignorata si a trezit ingrijorari doar in contextul diminuarii cantitatii si calitatii ei. Nu voi scrie aici nici despre diversele dispozitive de imbunatatire a apei, nici despre tipurile de apa, ci voi apela din nou la basmele care mi-au infrumusetat copilaria. In unele dintre acestea apar sintagmele „apa vie” si „apa moarta”. Contrar asteptarilor, aici „apa moarta” are conotatii pozitive. Eroul ciopirtit este readus la viata de ajutorul sau de nadejde, printr-un ritual interesant. Mai intii este stropit cu „apa moarta”, care are rolul de a lega bucatelele trupului sau, apoi cu „apa vie”, care il insufleteste.
Sta in puterea noastra ca, dincolo de grija concreta fata de resursele de apa, sa facem din fiecare zi a anului o zi a apei si sa conferim „apei noastre moarte” proprietati benefice, fie si numai rostind sau gindind in fiecare zi: „Te iubim, Apa si iti sintem recunoscatori!”

Si, ca o completare, as vrea sa atasez la aceste rinduri un material sintetic pe care l-am selectat din multitudinea de materiale despre apa existente pe internet. Dincolo de continutul propriu-zis al articolului, mi-a placut ideea site-ului de pe care l-am cules, „da mai departe”. Prin urmare, m-am conformat si „dau mai departe!”

Apa - un medicament pentru corp si suflet